FC U Craiova vrea să transfere un „colos”! Formația olteană l-a ochit pe olandezul Thomas Verheydt, fapt confirmat chiar de impresarul jucătorului, Andrei Balmoș.
Thomas Verheydt (29 de ani) este legitimat, în prezent în Olanda, la Almere City FC, formație de care urmează să se despartă pe 1 iulie.
Atacantul are o statură impunătoare, măsurând 1,92 metri.
Impresarul jucătorului susține că se află în discuții cu mai multe echipe importante din România, însă nu ar refuza o ofertă din partea nou-promovatei FC U Craiova. Acesta susține că prezența antrenorului Adrian Mutu reprezintă o „bilă albă” pentru formația din Bănie.
„Suntem în discuții cu câteva echipe de top din țară. Nu ar refuza o ofertă corectă nici din partea unui club nou-promovat, dar cu pretenții, cum este FC U Craiova. Mai ales dacă ținem cont de faptul că Adrian Mutu este antrenor acolo, o legendă pentru România.
Ar cântări mult și brandul Craiova, o echipă legendară pentru România. Discuțiile pe care le-am purtat au fost cu trei echipe de top din țară, care sunt interesate. Suntem dispuși să discutăm cu orice echipă din România. Discutăm deja cu echipele. În următoarele zile vom afla destinația jucătorului”, a declarat impresarul, pentru 3minute.net.
De-alungul carierei, Thomas Verheydt a evoluat pentru mai multe echipe din țara natală, cum ar fi ADO, Scheveningen sau Go Ahead Eagles. Crawley Town este singura echipă, din afara Olandei, la care Verheydt a activat.
Singurul transfer realizat de FC U Craiova, până acum, în această perioadă de mercato, este cel al lui Juan Bauza, de la Csikszereda.
„Legat de transferuri, fanii trebuie să stea liniștiți. Știm pe cine vrem să aducem, nu e nicio grabă, nu mai sunt meciuri și ne putem face treaba cu calm. Vor vedea în perioada următoare pe cine vom aduce, nu vreau să vorbesc de nume înainte”, a declarat, recent, Marcel Pușcaș, directorul general de la FC U Craiova, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER